Augustin Viziru a părăsit concursul Survivor România din cauza unei accidentări la picior. Cu lacrimi în ochi, artistul a părăsit echipa Faimoșilor și a anunțat, totodată, că abia așteaptă să ajungă lângă familia sa. Mai ales că urmează să se însoare și va deveni și tătic.
(VEZI AICI: AUGUSTIN VIZIRU, ACCIDENTARE SERIOASĂ LA SURVIVOR ROMÂNIA. VEDETA KANAL D, DE URGENȚĂ PE MÂNA MEDICILOR)
„Pentru cei de acasă, nu îmi cer scuze că nu e în firea mea, dar pot să spun că îmi pare rău că nu am reușit să le arăt celor care mă urmăresc de atâta timp că se poate face orice pe lumea asta. Și eu am venit aici cu așteptări foarte mari, nu în ideea de a câștiga, de a fi faimos. Știu că sunt mulți copii care ne urmăresc și voiam să fiu un model pentru ei toți pentru că viața mea s-a schimbat radical în ultima vreme că îmi voi întemeia o familie când ajung acasă și mă însor, o să am și un copilaș. Singurul meu obiectiv era să fiu un model pentru copilul meu și atunci mă gândeam că dacă pot fi pentru copilul meu, de ce să nu fiu și pentru alți copii.”, a mai adăugat Augustin Viziru.
Iubita lui Augustin Viziru nu este persoană publică și nu are în plan să apară în lumina reflectoarelor. Cei doi s-au cunoscut anul trecut și de atunci formează un cuplu. În primăvară, actorul va deveni tată de fetiță.